Profesorul american de origine română, Peter Gross, este unul dintre cei mai buni critici ai presei, inclusiv a celei din România. Peter Gross s-a născut la Timişoara de unde a...
Profesorul american de origine română, Peter Gross, este unul dintre cei mai buni critici ai presei, inclusiv a celei din România. Peter Gross s-a născut la Timişoara de unde a...
Rolul jurnalistului şi al mass-mediei, relaţia acestora cu democraţia şi evoluţia presei din România au fost subiectele analizate, astăzi, de Peter Gross, profesor de jurnalism la Universitatea din Tennesse, în...
Meteorologii au emis o atenţionare de ploi însemnate cantitativ în toată ţara. În regiunile sudice şi de răsărit ploile vor fi frecvente şi mai însemnate cantitativ. În zonele deluroase din...
Un incendiu de mici proporţii s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 8 în subsolul Catedralei Ortodoxe. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inpectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Cluj,...
Profesorul american de origine română, Peter Gross, va susţine, la Univeristatea Babeş-Bolyai, conferinţa “The Imperatives and Practices of Good Reporting”. Evenimentul se va desfăşura luni, de la ora 12.00, în...
Seara trecută, Cinema Republica a devenit casa comediei clujene, unde personalităţi de seamă au înmânat premii pe măsură în cadrul galei de închidere a celei de a doua ediţii a...
Scurtmetrajul italian “Bing Bang Big Boom” a fost desemnat marele câştigător al festvalului Anim‘est 2010, în cadrul Galei de închidere ce s-a desfăşurat, aseară, la Cinematografului Patria din Bucureşti. Trofeul...
Liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu şi reprezentanţii Ministerului de Finanţe au ajuns la un consens. Aceştia au stabilit trei criterii în funcţie de care vor fi...
În această seară, de la ora 19, la Cinema Republica va avea loc gala de închidere a celei de a doua ediţii a Festivalului Internaţional Comedy Cluj. Cu această ocazie,...