Cât mai câştigă un cerşetor în Cluj-Napoca?

Sibianul G.V., din Arpașu de Jos, a venit dimineaţă cu trenul la Cluj-Napoca, unde a fost prins de polițiștii locali cerşind, în cadrul campaniilor de identificare a persoanelor care apelează la mila publică pe domeniul public. La momentul la care a fost identificat de către poliştii locali, primise deja suma de 467 lei, având timp să se întoarcă cu următorul tren acasă.

Cetăţeanul a fost sancţionat contravenţional, iar suma de bani adunată din cerșit a fost confiscată.

Poliţia locală Cluj-Napoca realizează zilnic acţiuni de depistare a cazurilor de cerşetorie, în încercarea de a combate această activitate ilegală, practicată de un număr ridicat de persoane. În privinţa activităţii de identificare a cerşetorilor, media celor care sunt surprinşi în timp ce apelează la mila publică a clujenilor este de circa 8 persoane, peste 90% dintre acestea nefiind clujeni. Procedura legală prevede ca, după legitimarea persoanelor şi aplicarea amenzilor, cei care nu sunt din oraş să fie însoţiţi la gară şi predaţi Poliţiei TF, spre a fi trimişi către localităţile de domiciliu. Din păcate, faptul că în Cluj-Napoca cetăţenii sunt foarte generoşi cu cei care apelează la mila lor, oferind în număr mare sume de bani, mult mai mari decât în alte localităţi, oraşul nostru este în mod constant vizitat de „amatorii” de câştiguri facile şi consistente.

În încercarea de a reduce semnificativ această problemă în oraș, acţiunile sunt însoţite constant de campanii de sensibilizare a cetăţenilor cu privire la necesitatea de a nu mai da bani pe stradă celor care le cer acest lucru.

________

Ana Giol

Foto: Biroul mass-media al Primăriei Cluj-Napoca

Distribuie articolul!