Campioana şi-a prezentat noile achiziţii

noi-achizitii-la-cfr-13012009CFR Cluj şi-a prezentat astăzi noua echipă tehnică. Preşedintele Iuliu Mureşan speră ca feroviarii să îşi atingă obiectivele, adică să câştige campionatul alături de noua conducere tehnică.

Ales Jindra este cel care are sarcina de a pregăti echipa, iar cehul Dusan Uhrin Jr. ocupă funcţia de consilier sportiv al feroviarilor.

Totodată, campioana a prezentat şi ultimii jucători transferaţi la Cluj: Dario Flores, Agustin Viana şi Paolo Frangipane.

Echipa se pregăteşte de un ultim transfer în această iarnă, fiind vorba cel mai probabil de un jucător din străinătate.

Preşedintele CFR a mai menţionat că singurul jucător care va pleca de la echipă este Juan Culio, dar nici acest lucru nu este o certitudine.

„În afară de Trică, la care i-am dat drumul din anumite considerente, pentru că merita şi a vrut să plece, dar nu a fost o afacere pentru club,  o să-i mai dam drumul lui Culio”, a afirmat Iuliu Mureşan.

Noul antrenor al clujenilor, Ales Jindra, a declarat că se va consulta cu Uhrin de cîte ori va fi nevoie: “E o mare bucurie pentru mine să antrenez echipa favorită la cîştigarea titlului în România. Îmi asum toate obiectivele impuse de conducere. Mă voi consulta cu domnul Uhrin în toate privinţele. El are experienţa campionatului din România.”

Ingrid Gozner

Foto: Thomas Câmpean

Distribuie articolul!