Bayern München interesată de Traore (audio)

Sport UBB

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, îl vede pe atacantul Lacina Traore ca pe omul care ar putea face diferenţa în favoarea clujenilor, în partida de miercuri, din etapa a patra a grupei E a Ligii Campionilor, meci în care elevii lui Sorin Cîrţu vor da piept cu Bayern München.

Mureşan recunoaşte si un anumit interes manifestat de nemţii pentru atacantul ivorian: „Traore este un jucător foarte, foarte bun. Le place şi lor. Ne-au întrebat de el.”

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2010/11/iuliu-muresan.mp3]

Preşedintele clujenilor a mai declarat că jucătorii sunt pregătiţi pentru meciul împotiva celor de la Bayern, şi speră ca echipa să nu mai aibă ghinionul de pe Allianz Arena, atunci când ceferişti au marcat “2 autogoluri  şi jumătate”. Mureşan speră ca clujenii să obţină cele trei puncte care ar ajuta-o pe CFR să obţină calificarea în primăvara europeană, ceea ce ar fi o premieră pentru gruparea din Gruia. Cu toate acestea şi un rezulat de egalitate, în confruntarea cu bavarezii, care sunt o forţă a fotbalului european, i-ar muţumi pe ceferişti şi i-ar transforma pe elevii lui Sorin Cîrţu în “eroi”.

Iuliu Mureşan mai spune că la începutul  partidei, fotbaliştii clujeni se vor considera egalii nemţilor, datorită încrederii date de trofeele căştigate pe plan intern şi de evoluţiile avute pe plan extern.

În ceea ce-l priveşte pe Gabi Mureşan, preşedintele CFR-ului nu crede că mijlocaşul, care vine după o accidentare, va evolua împotriva bavarezilor, cel puţin nu din postura de titular.

Alţi doi jucători, nominalizaţi de Mureşan, care ar putea pune probleme nemţilor sunt DeZerbi şi Bastos.

Referitor la registrul tactic pe care echipa din Gruia îl va aborda în faţa celor de la Bayern, preşedintele alb-vişiniilor, spune că acesta va fi unul echilibrat. Cadu & co îşi vor asigura mai întâi spatele pentru a nu primi gol şi apoi vor încerca să marcheze.

Partida CFR Cluj-Bayern München, se va disputa, miercuri, cu începere de la ora 21:45 şi va putea fi urmărit pe TVR1.

____________

Cristina Salvan

Foto: Mihaela Cora

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts