Autostrada Transilvania, o prioritate pentru Guvern

UBB Radio

Lucrările la Autostrada Transilvania vor continua și în 2011, dă asigurări primul ministru, Emil Boc.

Premierul, aflat joi într-o vizită la Cluj-Napoca, a declarat că „există resurse financiare în bugetul actual pentru Bechtel. De asemenea, ceea ce am stabilit cu Ministerul Transporturilor este ca în 2011 priorităţile privind Autostrada sunt continuarea tronsonului Câmpia Turzii – Gilău, cu lucrările între Gilău şi Nădăşel, şi a celui dintre Suplacu de Barcău şi Borş, respectiv extinderea pregătirii tronsonului Târgu Mureş – Câmpia Turzii, unde nu există încă nici măcar proiectul tehnic, iar exproprierile nu au fost făcute. Putem intra în teren în acest an pe cele două tronsoane, negociem cu Bechtel în ce priveşte preţurile pentru că avem standarde de cost în limitele cărora trebuie să ne încadrăm.”

De asemnea, premierul a adăugat că este interesat de continuarea lucrărilor din perspectiva locurilor de muncă, subliniind faptul că „autostrada este extrem de necesară în această parte a ţării. Alături de Coridorul IV, care este finanţat cu fonduri europene, Autostrada Transilvania este o prioritate a Guvernului.”, a mai spus acesta.

___________

Ana Giol

Foto: Biroul Media al Primăriei Cluj-Napoca

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts