Autorităţile vin în sprijinul persoanelor sinistrate din judeţul Dâmboviţa

Administraţie UBB Radio

Premierul Emil Boc a vizitat astă  în zona Pucheni – Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa, regiune afectată de inundaţiile din ultima vreme, care au provocat şi grave alunecări de teren. În această zonă dealurile au luat-o la vale, iar drumul a fost distrus în totalitate între comuna Malu cu Flori şi Pucheni.

Emil Boc a declarat că principala preocupare a autorităţilor este aceea de a asigura condiţiile necesare celor aproximativ 2.500 de oameni izolaţi în cele două localităţi din Dâmboviţa. De asemenea şeful executivului a dat asigurări că va face tot posibilul pentru ca, în decursul zilei de astăzi, să se reia alimentarea cu electricitate, iar în ceea ce priveşte refacerea drumului, până când lucrările de reabilitare se vor termina, locuitorii o să poată utiliza un drum comunal care va fi reabilita pentru a putea să asigure o circulaţie provizorie.

Zona calamitată Pucheni - Malu cu Flori, judeţul DâmboviţaPotrivit declaraţiilor premierului, reabilitarea dealului distrus în urma aluunecărilor de teren se va face prin intermediul Fondului de Mediu, care are bani prevăzuţi pentru reabilitarea unor asemenea situaţii.. La o primă aproximare această lucrare va costă câteva milioane de euro.

12 judeţe au fost afectate de inundaţii şi alunecări de teren, în ultimele zile. Judeţele în care s-au semnalat cele mai multe probleme sunt: Mehedinţi, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Giurgiu şi Buzău.

Cristina Antonescu

Foto: gov.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts