Au început înscrierile la Let’s Go Digital!

Eveniment Media

Cea de-a noua ediţie a atelierului de film Let’s Go Digital!, din cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), organizată pentru al doilea an consecutiv în parteneriat cu Asociația Culturală „Control N”, va avea loc în perioada 3-12 iunie 2011.

Devenit deja o tradiţie de succes a TIFF-ului, care îl găzduieşte din iunie 2005, Let’s Go Digital! se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, din toată ţara, pasionaţi de film, fotografie sau editare video.

Timp de 10 zile participanţii la proiect vor intra în contact cu lumea filmului din interior, parcurgând intensiv toate etapele realizării unui film. Vor avea acces la aparatura profesională și vor fi îndrumaţi de profesionişti din cinematografia română.

Cei 15 participanţi vor fi aleşi pe baza unei preselecţii făcută de echipa de traineri care va susţine atelierul la Cluj-Napoca și vor lucra în echipe de câte 3, pornind de la o temă dată. Cele 5 filme de scurt-metraj realizate de participanți vor fi proiectate în ultima seară în faţa publicului festivalier.

Ultima zi de primire a aplicaţiilor este 13 mai 2011.

_____________

Ana Giol

 

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts