ANOSR solicită zece schimbări la proiectul de lege a educației

Educaţie UBB Radio

Membrii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au elaborat, în urma consultărilor, un decalog cu propuneri pentru proiectul Legii Educaţiei Naţionale.

Primul dintre amendamente se referă la stipularea clară cum că studenții participă și sunt reprezentați în toate procesele decizionale cu un procent de minim 25% și sunt reprezentați în toate comisiile și consiliile din universitate.

Studenţii mai cer crearea unui oficiu național de combatere a corupției și abuzurilor în educație. Creşterea flexibilităţii traseului educațional este o altă solicitare a studenţilor membri ai ANOSR. Aceştia doresc ca o treime din creditele aferente unui program de studiu să poată fi folosite de student pentru a contracta materii opționale, liber alese din universitate. O mai bună legiferare a mobilităților interne, ocupă locul patru în decalogul ANOSR. Dacă această modificare s-ar realiza, coroborată cu prevederi ale Cartelor universitare, accesul va fi pe baza acceptului universităţii la care îşi doreşte să studieze studentul.

Căminele trebuie să devină unități non-profit și nu afaceri ale universităților, mai subliniază membrii ANOSR.

Studenţii cer şi dreptul de a-şi evalua, la rândul lor, profesorii. Rezultatele acestor evaluări ar urma să fie informații publice și să aibă o pondere de minimum 25% în evaluarea finală a cadrelor didactice.

Reglementări cu privire la statutul și drepturile etnicilor români din străinătate, în special al celor din Republica Moldova şi Ucraina, servicii medicale, de consiliere și orientare profesională gratuite, dar şi definirea clară a învățământului  de la distanță, cu frecvență redusă, fără frecvență, seral și introducerea formei on-line, completată de elemente ce țin de asigurarea calității, sunt ultimele dintre solicitările ANOSR.

“Apreciem totodată, ca toate regulamentele cu privire la activitatea studenților, programele de studii și examenele finale să se aprobe cu cel puțin 6 luni înaintea sfârșitului anului universitar iar contractele de studiu să nu se modifice în timpul anului universitar (pentru a evita creșterea taxelor după startul anului universitar). De asemenea dreptul studenților de a-și contesta în instanțe de judecată rezultatele examinărilor trebuie inclus în textul legii, acesta fiind un drept constituțional.”, se arată în comunicatul de presă remis de ANOSR.

Ca urmare a acestor probleme, Membrii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită, în continuare, prelungirea cu minim două săptămâni a perioadei de dezbatere publică.

_________

Mara Rusu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts