Angajații din zona Fukushima Daiichi au fost evacuaţi

Tokyo Electric Power Co a anunțat marți seară ca oficialitățile au evacuat angajaţii din zona Fukushima Daiichi după ce un fum negru s-a ridicat deasupra centralei nucleare, anunţă New York Times. Compania a precizat de asemenea că pentru moment cauzele de la care a pornit fumul sunt incerte.

Oficialitățile guvernamentale din Tokyo i-au avertizat pe localnici să nu folosească apă de la robinet în pregătirea hranei sugarilor, după ce s-a detectat un nivel ridicat de iod radioactiv, care ar proveni  de la fabrica localizată la 240 km departare.

Nivelul depășit de iod în apă, cu mult mai mare decât standardele normale, a fost găsit la stația de purificare din Tokyo, dar și unele orașe din jur.

Guvernul de la Tokyo a extins restricțiile și în privința alimentației după ce Ministerul Sănătății au sesizat substanțe radioactive în legumele cultivate în apropierea centralei. Substanţe radioactive în cantităţi mai mari decât normele legale au fost detectate în 11 tipuri de legume din zonele din apropierea centralei nucleare Fukushima, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Legumele luate în vizor au fost în special spanacul, brocoli, varza și conopida. Premierul japonez Naoto Kan a interzis pentru moment și comercializarea de legume verzi din Fukushima, a laptelui crud și a pătrunjelului din Ibaraki.

_____________

Andreea Stăicuț

Foto: guardian.co.uk