Ana Ularu la TIFF 2012 : “Mi-ar plăcea să joc în genul de filme la care îmi place să mă uit”

Din oraş Divertisment

Actrița Ana Ularu, membru în juriul Festivalului Internațional de Film Transilvania a vorbit astăzi publicului în cadrul TIFF Lounge, despre realizările ei pe plan internațional.

Ana Ularu a fost premiată la Festivalul de Film de la Berlin 2012 cu titlul de “Shooting Star”, ea fiind unul dintre cei mai buni 10 actori tineri ai Europei.

 “Mă bucur foarte mult pentru șansa aceasta. Este o insignă frumoasă care ți se pune în piept”, a afirmat actrița despre experiența pe care a trăit-o. De asemenea, Ana Ularu a mai afirmat că acolo a avut parte de “o viață destul de glamour pe care nu știu dacă vreunul dintre noi a trăit-o până atunci cu adevărat.”

 Un alt moment important din cariera actriței a fost câștigarea premiului Gopo pentru rolul principal din filmul „Periferic” despre care actrița declară că „am vrut să facem un demers curat și adevarat, și să avem o poveste reală”. Despre rolul din „Periferic”, Ana spune că “la momentul la care am dat proba eram convinsă că nu am nicio șansă deoarece rolul era cu 10 ani mai mare decât mine”.

 Ana Ularu a filmat în această primăvară la Praga cea mai recente peliculă semnată de regizoarea daneză Susanne Bier, câștigătoarea de anul trecut a Oscar-ului pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Actrița joacă în filmul „Serena” alături de Bradley Cooper și Jennifer Lawrence. Despre acestă producție ea afirmă: „pur și simplu cred că filmul acesta trebuia să se întâmple. Rolul meu este esențial pentru poveste.”

___________

Oana Alexa

 Foto: Mădălina Gorschi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts