Adam Burakowski: „Cartea mea este un fel de WikiLeaks din anii comunismului.” (Audio)

Adam Burakowski, a venit în România în anul 1996 şi, aşa cum spune el, s-a îndrăgostit la prima vedere de ţara noastră. Dragostea pentru meleagurile româneşti şi interesul pentru regimul comunist au rezultat astăzi într-o nouă carte despre fostul dictator al României – „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor” 

[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2011/11/Adam-Burakowski.mp3]

Reporter: Dictatura ceauşistă devine din nou studiul unui doctorat şi, ulterior, subiectul unei cărţi, de data aceasta scrise de un cercetător polonez.  Spuneţi-ne când aţi devenit  interesat de istoria României şi bineînţeles când aţi învăţat să vorbiţi atât de bine limba română?

Adam Burakowski:  Prima dată am fost în România în anul 1996, am venit ca turist, chiar după absolvirea liceului şi m-am îndrăgostit de ţara asta. După aia am început să vin în România în fiecare an, apoi am învăţat limba, am făcut un curs la Universitatea din Varşovia, ţinut de domnul profesor Constantin Geambaşu, care acum este director al Facultăţii de Limbi Slavone (n.r. Facultăţii de Limbi şi Literaturi Slave), la Universitatea din Bucureşti. Am decis să scriu un doctorat despre România, dar toată viaţa mea am avut un interes şi pentru istoria comunismului, deci teza asta de doctorat şi apoi cartea a fost un amestec de interesuri pentru România şi pentru comunism.

R. Titlu cărţii este simplu, în schimb subtitlu aduce o nouă trăsătură dictatorului român. De ce este Ceauşescu „Geniul Carpaţilor”?

A.B.: A fost un titlu comercial. Cartea asta a apărut mai întâi în Polonia, în 2008, iar acolo Ceauşescu este recunoscut ca un „Geniu al Carpaţilor”. Este şi o denumire folosită de oameni care au studiat cultul personalităţii. În Polonia dacă spui „Geniul Carpaţilor” asta înseamnă că te referi la Ceauşescu. Subtitlul este o traducere făcută din limba poloneză (n.r. Geniusz Karpat). Şi vreau să spun un lucru despre traducere, realizată de domnul Vasile Moga. A făcut o treabă bună.

R. În mare parte, generaţia din ‘90 şi-a creat o imagine asupra sistemului comunist, bazată pe experienţa altora. Cum prezintă cartea perioadă dictatorială şi mai ales ce portret îi oferă lui Ceauşescu?

A.B.:  Cartea asta nu este doar despre Ceauşescu că un om, este şi despre sistem, pe care l-a moştenit de la Gheorghe Gheorghiu Dej şi la care a adăugat niste trăsături mai noi, mai ai lui. Mă refer la falsul naţionalism şi la cultul personalităţii, prezente în perioada lui Dej, dar nu atât de răspândit. Mi se pare că acum generaţia tânără din România nu ştie prea mult despre Ceauşescu şi asta este un lucru foarte rău, pentru că circulă nişte mituri ce îl prezintă pe Ceauşescu ca un conducător rău, care a impus ordine şi linişte. Dar nu era nicio ordine şi nicio linişte şi asta am arătat în cartea mea. Am scris în prefaţa că volumul acesta este despre sclavie, ca model de gândire, ca o stare mintală. Şi în unul dintre interviurile pe care le-am acordat în Polonia, după publicarea acestei cărţi, am spus că am muncit şase ani pentru lucrarea asta şi dacă există un singur om care, după citirea ei, renunţa la statutul de sclav, cred că e o reuşită, că nu am lucrat aceşti ani în zadar.

R:   Cartea dvs. a apărut mai întâi în Polonia, în anul 2008. Cum a primit-o publicul cititor polonez?

A.B.: Cartea s-a vândut destul de bine pentru o lucrare de acest gen, despre istorie şi despre o ţară din Estul Europei. A fost primită cu totul altfel decât în România, pentru că în Polonia oamenii nu ştiu cine este, de pildă, Ştefan Andrei sau Dumitru Popescu sau Paul Nicolescu Mizil. Pentru publicul polonez a fost o carte despre regim totalitar ca atare, despre puterea ca atare, care vrea numai să se prelungească.

R. Cum credeţi că va primi publicul român această carte?

A.B.: Mi se pare că a fost primită bine. Am auzit mai multe opinii despre carte. Mi se pare că ea este interesantă şi pentru cercetători şi pentru oameni de rând, deoarece este scrisă într-un mod uşor. Am folosit documente memoriale, memorii, tot felul de surse, dar am încercat să scris astfel încât cartea să fie acesibilă şi pentru oameni de rând.

R. Cartea este rezultatul unei munci minuţioase de aproape şase ani. Aţi întâlnit impedimete în procesul documentării?

A.B: Da, din păcate, accesarea arhivelor din România nu este uşoară. Am auzit că acum este mai uşor decât atunci când am scris, dar arhivele trebuie deschise total. Asta se întâmplă în Republica Cehă. Şi acolo am făcut cercetări pentru această carte, unde am folosit documente din arhivele Ministerului Afacerilor Externe al Cehoslovaciei. În Republica Cehă totul este deschis şi toată lumea se poate uita la documente. În Polonia nu e atât de uşor să accesezi documente, dar e mai uşor decât în România.

R: Şi în aceşti şase ani, v-aţi gândit vreodată să renunţaţi la proiect?

A.B.: Nu, niciodată!

R: De-a lungul anilor s-au scris numeroase materiale despre Nicolae Ceauşescu şi regimul comunist. Ce aduce nou volumul dvs.?

A.B. Pentru cititorul de rând cartea asta aduce o perspectivă nouă pentru toată perioada ceuşistă, pentru că ultima carte despre toată perioada a apărut în anul 1996 şi este scrisă de Dennis Deletant, un cercetător britanic. În aceşti cincisprezece ani au apărut documente noi, au avut loc mai multe dezbateri, au fost publicate cărţi foarte importante. Cartea asta este despre toată perioada ceauşistă şi are şi comparaţii cu alte regime totalitare, nu doar comuniste. Şi pentru cercetătorul ştiinţific, volumul acesta aduce ceva nou. Mă refer la documente pe care le-am folosit, care nu erau publicate nici în Polonia, nici în România, şi anume rapoarte de la ambasada Republicii Populare Polone din Bucureşti. Ele sunt foarte detaliate şi scrise fără cenzură, pentru că erau de uz intern. Cineva a spus ca lucrarea mea e un fel de Wikileaks din perioada comunismului. Poate e aşa.

R:  În cartea dvs. există o comparaţie între sistemele comuniste şi, implicit, între dictatori. În urma acestei analize este Nicolae Ceauşeascu şi dictatura sa răul cel mai mare sau cel mai mic?

A.B:  A fost mai puţin rău decât Stalin şi Hitler, bineînţeles. Şi înt-o anumită măsura nu a fost la fel de rău ca Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar era mai rău decât alţi colegi de-a lui, era mai rău ca János Kádár, de pildă. O comparaţie între Ceauşescu şi dictatorii comunişti care guvernau Polonia, mai ales cu generalul Jaruzelski, nu este uşoară, pentru că în vremea lui Jaruzelski au fost ucişi mai mult de o sută de persoane din motive politice. Iar 2 milioane de persoane au fost emigrate. Deci situaţia din Polonia pe care mi-o amintesc a fost foarte proastă.

R:  Să înţelegem că regimul comunist din România a fost unul uşor, în comparaţie cu cel din Polonia?

A.B: Nu, nu cred! Oamenii de rând trăiau mai uşor în Polonia, decât cei din România, pentru că exista piaţa neagră. Au fost şi cozi la magazine, dar piaţa neagră era mai răspândită. Exista şi Mişcarea Clandestină de Rezistenţa, se vorbea mai deschis despre regim. Îmi aduc aminte că în anul 1987, eram în taxi cu mama mea şi ea vorbea cu şoferul extrem de deschis, chiar dacă nu-l cunoştea deloc. Şi şoferul, îmi aduc aminte, a spus că în 10 ani totul se va prăbuşi. Nu au trecut nici 3 ani şi s-a prăbuşit totul.

R.  Ce credeţi că l-a făcut pe Ceauşescu cel mai cunoscut dictator din Europa de Est?

A.B. Sfârşitul lui. Sfârşitul lui Ceauşescu era brutal, exploziv şi foarte mediatizat. Toată lumea îşi m-ai aminteşte discursul lui Ceuşescu din 21 decembrie şi de felul în care a murit.

R.  S-a speculat că în ultimii ani de dictatură, Elena Ceauşescu era cea care conducea ţara din umbră. Ce ne puteţi spune în legătură cu acest lucru?

A.B.: Am scris şi despre opinii de acest gen, dar mi se pare că nu era adevărat. Ceauşescu era cel care conducea şi, într-o oarecare măsură, Elena l-a condus pe Nicolae, dar numai în limitele ei.

R.  În „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu” puneţi accentul pe putere şi sclăvie. Credeţi că Ceauşescu a abuzat de putere sau totul a fost o consecinţa a cultului personalităţii?

A.B: A fost o consecinţă a sistemului creat de Gheorghiu-Dej şi folosit de Ceauşescu. În acest sistem toţi erau sclavi, inclusiv Ceauşescu. El era un sclav mintal. Am vorbit cu un traducător din ambasada Republicii Populare Polone, care lucra în vremea comunismului. A spus că e foarte uşor să-l traduci pe Ceauşescu pentru că el zicea doar 400 de cuvinte. Ceauşescu era cumva limitat de orizontul lui.

R. Dvs. aţi trăit în comunism şi aţi studiat regimul. Credeţi că era greu să nu cazi în capcana sclaviei, în schimbul unei vieţi liniştite petrecute în „luxul” comunist?

A.B:  Era foarte uşor, dar mi se pare că şi acum este uşor. Am scris şi în prefaţa cărţii că cei ce au ales calea libertăţii au câştigat viaţa lor. Viaţa în acel fals lux comunist nu era o viaţa, ci o sclavie mental ce nu duce la nimic bune.

R: Oare dacă românii nu s-ar fi împotrivit lui Ceauşescu, care ar fi fost sfârşitul comunismului în România?

A.B: Sfârşitul comunismului a venit din afara României, pentru că toate regimurilor comuniste din jurul României s-au prăbuşit într-o perioadă foarte scurtă. Ceauşescu nu putea să reziste la putere mai mult timp,, asta era un lucru clar pentru toţi, dar nu pentru el. De asta s-a sfârşit totul cum s-a sfârşit.

R: Oare era nevoie de un final atât de dramatic?

A.B. : Da, pentru că el rezista până la moarte. Şi alţi conducători comunişti ca Jaruzelski au renunţat la un moment dat. Cine este oare mai bine acum Ceauşescu sau Jaruzelski, care trăieşte în lux şi are tot ce vrea.

R: Se mai simte în fostele ţări comuniste, urmele regimului comunist?

A.B. Din păcate, da, se mai simt. Este o stare de gândire, o parte din oameni m-ai cred în statul omniprezent şi omnipotent, care s-a dovedit o idee greşită. Oamenii mai cred că pe atunci era linişte. Totalitarismul de orice fel a dat o iluzie de o linişte, pentru că nu se vorbea deloc despre lucrurile rele, nici la radio, nici la televiziune şi oamenii trăiau într-un vis de linişte, care era fals. Dar, în general, oamenilor le place să viseze.

___________

Mihaela Crețu

Foto: Anca Baciu