Academicianul Denes Berenyi, Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai

Titlul de Doctor Honoris Causa, a fost acordat astăzi academicianului profesor doctor Denes Berenyi de la Institutul de Cercetări Nucelare al Academiei Ungare de Științe din Debrecen, Ungaria.

Acesta i-a fost acordat de către Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Andrei Marga.

Fizicianul Denes Berenyi a obținut rezultate deosebite în investigarea ciocnirilor atomice, mai ales în studiul captării electronilor în stările continue ale proiecțililor ionici.

Acesta a fost directorul Institutului ATOMKI și vicepreședintele Academiei Ungare de Științe. De-a lungul vieții sale a publicat peste 250 de articole științifice, iar în anul 2008 a primit Crucea de Onoare a Republicii Ungare.

Cu ocazia decernării titlului, profesorul Berenyi a susținut prezentarea ‘The Science-Based Civilization and the Different Cultures of the World’ în care a prezentat pe larg problemele culturale și de civilizație din întreaga lume.

Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai a mai fost acordat și: Cardinalului Joseph Ratzinger, actualul Papa Benedict al XVI-lea, Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu I, biologilor ca Raymond A. Dwek și Franco Pedrotti, matematicienilor precum Willy Jager, Guvernatorului Băncii Naționale Mugur Isărescu și multe alte nume cu rezonanță.

_____

Delia Codrea

Ioana Velțan

Distribuie articolul!