2010: Anul European pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale

2010: Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii socialeComisia Europeană a votat un buget de 17 milioane de euro pentru susţinerea programului european desfăşurat în 2010 cu ocazia Anului European pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Acesta ar putea fi suplimentat prin co-finanţare naţională, se arată în comunicatul de presă.

Fiecare stat membru va desemna un Organism Naţional de Implementare care va avea rolul de a asigura coordonarea la nivel naţional a activităţilor propuse cu ocazia acesui an.2010: Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale

Pentru România Organismul Național de Implementare a fost desemnat Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Uniunea Europeană este una dintre cele mai bogate regiuni din lume, dar cu toate acestea, 80 000 de cetăţeni, adică 17% dintre europeni, dispun de resurse atât de limitate încât nu îşi pot permite strictul necesar.

2010: Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii socialeÎn fiecare an, începând din 1983, UE a iniţiat un “An European”, campanie de sensibilizare cu rolul de a informa cetăţenii Europei şi de a atrage atenţia guvernelor naţionale asupra anumitor teme sociale. În 2008, Uniunea a sărbătorit Anul European al dialogului multicultural, în 2007, egalitatea de şanse a fost în prim-plan şi în 2006, Anul European al mobilităţii lucrătorilor.

Mara Rusu

Distribuie articolul!