20 de ani de studii norvegiene la Universitatea Babeş-Bolyai

Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti, împreună cu Universitatea Babeş-Bolyai, aniversează 20 de ani de existenţă ai Lectoratului de limbă şi literatură Norvegiană din cadrul Facultății de Litere. Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai Facultății de Litere, şi prorectorul Teodor Nicoară. Aniversarea continuă cu vernisajul expoziţiei de fotografie a artistului Vladimir Donkov: Lumina din Nord. Călătorie în munţii din Nordul Norvegiei, dar și cu piesa de teatru Elling care va fi jucată pe scena teatrului clujean de către echipa Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Specializarea de limbă şi literatură norvegiană a fost creată în anul 1991 şi a stat la baza înfiinţării Departamentului de Limbi şi Literaturi Scandinave în 2001. Programul iniţiat şi coordonat de profesorul doctor Sanda Tomescu Baciu a debutat cu 12 cursanţi. Numărul studenţilor a crescut de peste zece ori în cele două decenii de activitate, înregistrând până în 2010 un total de 448 absolvenţi.

 

Lectoratul de limbă şi literatură norvegiană a reușit să stârnească atenția studenților prin organizarea de evenimente culturale, de la expoziţii de carte şi afişe, litografie, până la proiecţii de filme, lansări de reviste, premiere teatrale şi conferinţe pe diverse teme.

 

La nivelul Universităţii Babeş-Bolyai, meritele deosebite ale Specializării de limbă şi literatură norvegiană au fost recompensate prin acordarea Diplomei de excelenţă la nivel licenţă, în anul 2010.

Cei peste 120 de studenți înscriși la această specializare au posibilitatea de a absolvii studii de licență și doctorat în domenii înrudite limbii, literaturii şi culturii norvegiene. La nivel de masterat studenţii au în ofertă un modul opţional de limbă, literatură şi cultură norvegiană. De asemenea, ei pot participa la programele de cercetare sprijinite prin granturi, sponsorizări şi donaţii oferite de Norvegia. Cursanţii sunt încurajaţi să aibă contact direct cu cultura norvegiană, fie prin înscrierea la şcoli de vară şi diverse programe de mobilităţi Erasmus la universităţi norvegiene, fie prin participarea la prelegeri susţinute de profesori invitaţi din Norvegia.

Din 2008, pe lângă specializarea secundară de limbă şi literatură norvegiană, la nivel de licenţă, a fost introdusă şi specializarea principală. Prima promoţie va absolvi in iunie  2011.

_______________

Loredana Berengia

Foto: norvegia.net

 

 

Distribuie articolul!