150 de volume împărțite în mijloacele de transport în comun

Campania „Lecturi urbane à la Cluj” a ajuns la cea de-a opta ediţie. În cursul zilei de mâine, clujenii care vor circula cu mijloacele de transport în comun, sunt invitați să lectureze o carte pe parcursul călătoriei. Persoanele care nu au ce să citească vor primi gratuit unul din cele 150 de volume care s-au pregătit pentru această zi.

„Ne-am mobilizat și venim cu o nouă ediție de noiembrie, la trei săptămâni de la ultima, pentru a le aminti clujenilor de plăcerea lecturii. Prin această campanie urmărim să aducem cărțile mai aproape de oameni” a declarat Raluca Crișan, unul dintre organizatori.

Cei care doresc să participe ca voluntari la această acțiune trebuie să dispună de două ore libere (de la 10 la 12 sau de la 17 la 19) și să-și anunțe intenția prin intermediul site-ului proiectului: www.cluj.orasulciteste.ro. Voluntarii vor beneficia de gratuitate la transportul în comun pe parcursul evenimentului. Până în prezent, la acțiunile „Lecturi urbane à la Cluj” au participat peste 240 de voluntari, care le-au împărțit clujenilor peste 700 de volume.

„Lecturi urbane” este un proiect de inițiere socială, început în primăvara anului trecut la București și are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spațiile publice și crearea unui nou model de a contribui la binele comunității.

La Cluj, campania a început în luna martie și este organizată de o echipă de tineri voluntari, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Cluj-Napoca, precum și al RATUC.

_________

Teodora Iancu

Distribuie articolul!