15 grădinițe din Cluj vor utiliza programe IMB KidSmart în educația copiilor

Din oraş Educaţie

Grădinițele Albă ca zăpada, UBB, Rază de Soare, Licurici, Buburuza, Academia Piticilor, Universiul Copiilor, Aschiuţă, Lumea copiilor, Poeniţa, Floare de Iris, Bambi, Degeţica, Zâna Zorilor și  Mica Sirenă sunt instituțiile selectate pentru a beneficia de programul IMB KidSmart la nivelul municipiului Cluj-Napoca.

IMB KidSmart reunește într-o consolă un computer puternic și un software educațional în limba engleză. Cu ajutorul stațiilor IMB, copii pot crea povești datorită programelor software instalate, pot învăţa despre forme şi culori şi își pot dezvolta aptitudinile de folosire a calculatorului. IMB KidSmart se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, dezvoltat în ideea de a oferi  preșcolarilor oportunitatea unei instruiri corespunzătoare înainte ca aceștia să învețe abcedarul, aritmetica, arta şi nu în ultimul rând de a-i familiariza cu utilizarea computerului.

“După cum ştiţi municipalitatea a iniţiat un parteneriat între companii şi unităţile de educaţie din Cluj-Napoca în încercarea de a asigura comunicarea necesară dintre cei care îi pregătesc pe tinerii noştri să devină adulţi formaţi în meserii necesare pentru viitor în companiile clujene sau internaţionale. Acest proiect se încadrează în principiile acestui parteneriat şi sunt convins că micuţii care intră în contact cu computerul la o vârstă cât mai fragedă vor putea să se adapteze metodelor alternarive de predare pe care le vor descoperi în şcoli şi vor putea dezvolta timpuriu aptitudini necesare pe viitor în meseriile pe care le vor alege” a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, citat într-un comunicat de presă.

Aproximativ 8 milioane de copii preșcolari din întreaga lume au acces la programele IBM KidSmart, iar din 2007 acest program a fost introdus și în grădinițele din România, Cluj-Napoca fiind unul dintre cele 5 orașe care beneficiau de acest stații.

_______________

Andreea Stăicuț

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts