„Nader și Simin, o separare” premiat cu Ursul de Aur

Eveniment Internaţional

Lungmetrajul iranian „Jodaeiye az Simin Nader” („Nader și Simin, o separare”) în regia lui Asghar Farhadi a câștigat premiul Ursul de Aur pentru Cel mai bun film la cea de-a 61-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin de sâmbătă.

Marele premiu al juriului și premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţie au fost obţinute de „A Torinói Ló/ The Turin Horse” de Béla Tarr (Ungaria), în timp ce Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor i-a fost înmânat lui Ulrich Köhler pentru „Schlafkran­kheit/ Sleeping Sickness” (Germania). Joshua Marston şi Andamion Mu­rataj au fost distinşi cu Ursul de Argint la categoria cel mai bun scenariu pentru „The Forgiveness Of Blood” (regia Joshua Marston). Titlul de cel mai bun lungmetraj de debut a fost câş­tigat de pelicula „On the Ice”, în regia lui An­drew Okpeaha MacLean.

Premiul „Alfred Bauer” a revenit filmului „Wer wenn nicht wir/ If Not Us, Who” de Andres Veiel, Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj a fost acordat peliculei „Paranmanjang/ Night Fishing” de PARKing CHANce (PARK Chan-wook, PARK Chan-kyong), „Pu-Seo-Jin Bam/ Broken Night” de Yang Hyo-joo a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj.

Ursul de Argint pentru realizări artistice deosebite le-a revenit lui Wojciech Staron şi Barbarei Enriquez pentru „El Premio/ The Prize” de Paula Markovitch., iar premiul serviciului german de schimb academic (DAAD) pentru scurtmetraj a fost primit de pelicula „La Ducha/ The Shower” de Maria José San Martín. Premiul EFA Nominee Berlin pentru cel mai bun scurtmetraj european: „Ăterfödelsen/ The Unliving” de Hugo Lilja. Premiul European Cinema Label pentru cel mai bun lungmetraj în secţiunea Panorama – „Über uns das All/ Above Us Only Sky” de Jan Schomburg. Berlinale Camera: Lia van Leer, Jérôme Clément, Franz şi Rosemarie Stadler şi Harry Belafonte. Ursul de Aur onorific: actorului Armin Mueller-Stahl.

Peliculele „15 iulie” de Cristi Iftime şi „Apele Tac” de Anca Lăzărescu au fost selectate pentru competiţia dedicată scurtmetrajelor din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, iar filmul „Little Red” regizat de Eva Pervolovici a fost selectat în competiţia de scurtmetraje a Berlinale Talent Campus, scrie Mediafax.

La ediția de anul trecut a Festivalului, România a fost reprezentată de două scurtmetraje, „Derby” de Paul Negoescu şi „Colivia” de Adrian Sitaru, iar pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier” a câştigat trofeul „Alfred Bauer” şi Marele premiu al juriului – Ursul de argint la Berlinala din 2010

Ediţia 2011 a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin s-a desfăşurat în perioada 10 – 20 februarie. Berlinala este al doilea festival de film european, după Cannes, ca importanţă, fiind o competiție deschisă producţiilor cu buget mic, potrivit Mediafax.

___________

Ana Giol

Foto: reuters.com

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts